Drogurile din filme
Drogurile din filme
De vreo cinci ani observ, în majoritatea absolută a filmelor nou apărute pe marile ecrane, mai ales a celor produse la Hollywood, că există o exagerare privind folosirea drogurilor, dincolo de subiectul principal al filmelor. Da, există desigur și filme care trag un semnal de alarmă legat de acest subiect, al dependenței, al morții cauzate de consumul de droguri, dar nu mă refer la aceste filme educative, ci la scenele în care personajele, din toate categoriile sociale, sunt dependente deja sau pur și simplu, prin scenele respective, este sugerat un consum ocazional sau curent al acestor substanțe.
Mi-am pus următoarele întrebări: este acesta cu adevărat un clișeu al vieții noastre, face parte din realitatea curentă a unei majorități, reprezintă un moft al unor generații sau este un semnal impus mai degrabă de producători decât de regizori că așa este acum cool să trăiești, acesta este modelul de viață al omului simplu american, care a devenit un consumator curent de droguri, fie că el este vânzător, asistent medical, maseur, aviator, politician și așa mai departe. Sau poate că este o reclamă mascată la liberalizarea la scară largă a acestor produse, interzise tocmai pentru că pun în pericol sănătatea și existența oamenilor.
De acord cu libertatea artistică, de acord cu libertatea de exprimare, de acord cu faptul că în unele țări, respectiv state americane, s-au liberalizat unele droguri, de acord că la câte otrăvuri avem în mâncarea noastră zilnică, consumul de stupefiante ajunge să fie irelevant pentru a mai vorbi de sănătatea noastră. Dar, cu toate acestea, am sentimentul că se depășește o limită. Și nu, nici pe de parte nu sunt de acord cu principiul că trebuie să îndepărtăm complet din viețile noastre ceea ce este impur și imoral pentru că noi am fi un popor de caști și neprihăniți.
Dar consumatorul de filme, cinefilul merge la cinematograf pentru a se informa, a vedea ce este nou în materie de artă, de idei existențiale, pentru a se relaxa, pentru a ieși dintr-o lume ca să intre, pentru scurt timp, în alta. În această stare adultul are un set de valori, opune o rezistență la manipularea, fie ea directă sau subversivă. Dar tânărul, adolescentul, copilul ce înțelege dintr-o scenă în care personajul este drogat ca să fie trezit din beție pentru a se putea prezenta la o audiere crucială, ce înțelege atunci când personajul secundar trage pe nas din pudra miraculoasă și apoi iese vesel și dansează în club sau dă mâna cu parteneri de afaceri fiind prezentat ca un om absolut normal, ca și când consumul de droguri este o chestie banală, lipsită de pericol, ca și când ai bea un suc de portocale?! Aceasta este întrebarea care rămâne: ce înțelege subconștientul copilului sau chiar al adultului, din toate acestea? Nu cumva prin repetarea și banalizarea unor scene vizuale se dărâmă o barieră pe care o avem atunci când ne confruntăm cu invitarea ocazională la consumul acestor droguri? Căci de la "ocazional" începe totul. Suntem pregătiți ca să ne confruntăm cu normalizarea unui astfel de fenomen? Dar ce să mai...chiar dacă suntem sau nu pregătiți, vom avea de acum încolo de acceptat și acest lucru.
Eu consider că, dacă ne-am dori ca să evoluăm ca indivizi, ar trebui să impunem limite juridice acestei "libertăți de exprimare artistică" -așa cum facem și la altele asemenea- chiar în instituțiile de protecție internaționale sau să ne educăm copiii să fie atât de puternici încât să recunoască manipularea și s-o respingă în mod conștient. Cum nu văd, nici pe plan intern, nici internațional această intenție de a ajuta omenirea să evolueze sau să fie educată, mai bine ne educăm singuri copiii să fie prudenți, discutând cu ei, inclusiv despre scenele respective din filme, asta în loc să stăm cu nasul în gadget-uri pentru a da linke-uri la pisici pe facebook.
Oberasbach, 06.12.2017